E tarziu in noapte si ascult niste cantece pe care le stiu de cand erau niste note muzicale care se nasteau si se adunau la un loc prin Taurus si prin alte studiouri.
In seara asta piticul a vrut „sa facem muzica”. Prin urmare am scos un sintetizator, l-am legat la computer dar, pentru ca mai pun mana tot mai rar pe o clapa, a durat ceva pana am putut sa scot ceva sunete. Am tras cateva masuri de pian, cateva masuri de tobe si un bas. Pana cand HD s-a plictisit si m-a lasat singur, in fata pianului. Am incercat sa imi mai amintesc cate un refren din sutele de cantece pe care le aveam candva in cap. Pentru ca se mai intampla atat de rar acest lucru, sunetul pianului e ca o mantra veche, venita din alte lumi. Asta ma face sa ma transport in alti ani, parca in alta viata si, iremediabil, sa imi amintesc de oameni care candva faceau parte din viata mea. Din cealalta viata a mea. Jimi Lako, Emeric Imre, Magda Puscas, Patriciu Pop, Calin Ionce, Pefi, Oana si multi, multi altii. Nu i-am uitat pe niciunul din ei.
Si mi-am amintit de el. L-am respectat pentru puterea si incapatanarea lui de Taur. El a fost Taurus. A fost primul meu angajator, a fost colegul meu de scena, a fost omul pentru care am muncit si alaturi de care am cantat. L-am urat si l-am iubit pe acest pictor, poet si cantaret. Adrian Berinde. Zilele astea ar fi fost ziua lui, dar, asa cum spunea el, clepsidra vietii si-a numarat nisipul. La multi ani.